Parcări securizate pentru camioane
Până în 2020, țările membre ale Uniunii Europene sunt obligate să asigure zone securizate de parcare pentru camioane la fiecare 100 km de autostrăzi europene. La fel de important este și un sistem inteligent de transport complet care să asigure conectivitatea zonelor de parcare pentru transportatorii de mărfuri.
Această lege vine în urma procentului mare de furturi din camioane în ultimii ani, de unde este sustrasă marfa nesupravegheată.
Aceste tipuri de parcări au început să apară și în Europa de Est ca afaceri în sine, dar și în România. Prima și cea mai sigură fiind la Lugoj.
Cum funcționează parcările securizate?
În funcție de dotările de securitate pe care le are fiecare parcare, aceasta primește un număr de lacăte – de la 1 la 5 (minimum și maximum de securizare).
Cea mai sigură parcare de camioane din Europa de Est se află la Lugoj și este clasificată cu un număr de 4 din 5 lacăte disponibile (maximum posibil pe scara ce prezintă siguranța parcărilor)
Piața parcărilor securizate este una cu potențial care nu a fost exploatată până în momentul de față, dar care se va dezvolta până la aplicarea legii în 2020.
Ce înseamnă o parcare securizată pentru camioane?
Parcările de camioane au un specific diferit față de parcările de autovehicule clasice, începând cu casa automată.
Casa automată conține elementele ce contribuie la siguranța camionului. Ele se regăsesc printr-un set de senzori care detectează atât înălțimea camionului, cât și distanța dintre camioane și remorci (nu există riscul ca bariera să se închidă între camion și remorcă).
Însă, conceptul și funcționarea parcării sunt identice cu cele ale unei parcări cu plată pentru autovehicule mici. Clientul își ia un tichet, staționează în parcare, înainte de a pleca, acesta merge la operator sau casa automată (plată cu card, contactless), plătește și, prin scanarea tichetului, îi este permisă ieșirea din parcare.


Elemente necesare unei parcări securizate pentru camioane
Pe lângă elementele și soluțiile clasice ale unei parcări automate, pentru cea de siguranță a camioanelor există elemente de înaltă securitate, cu un rol important în primirea celor 5 lacăte:
- Bolarzii (stâlpi retractabili automatizați sau hidraulici) – Dacă sunt incluși intr un sistem de parcare, stâlpii retractabili funcționează în tandem cu barierele – pot ajuta într-o parcare securizată la blocarea camionului în cazul în care brațul barierei este lovit – înlătură posibilitățile de plecare forțată din parcare. Bolarzii sunt antitero, și se ridică la 1 m de sol.
- Blocatoare cu țepi: scopul lor este acela de a nu permite trecerea în sens invers prin zona de acces: la intrarea în parcare acestea se află la nivelul solului și se ridică după trecerea camionului pentru a opri deplasarea în sens invers.
- Camere de supraveghere– pentru fotografierea camioanelor, amplasate la punctele de acces din parcare. Sunt folosite pentru a avea o evidență a felului în care arată fiecare camion atât la intrare, cât și la ieșire. Se evită riscul ca un camion să părăsească parcarea cu o altă remorcă. Camerele sunt folosite și pentru supravegherea în cazuri de vandalism sau accidente.
- Interfon la toate terminalele și la casele automate (pentru comunicarea directă cu operatorul)
- Parcările de tiruri pot fi prevăzute cu panouri indicatoare de locuri libere, în timp real (opțional)
- Turnichet pentru accesul pietonal (opțional)
De asemenea, terminalele de intrare și iesire sunt foarte înalte, unde există senzori care detectează prezența camionului, în așa fel încât să nu fie permis accesul mașinilor mici.