Parcare la standarde europene în Poiana Brașov
Primăria Brașov a inaugurat un Sistem PGS pentru parcare supraetajată, automatizată în totalitate cu sisteme KADRA, în stațiunea cea mai căutată de pe Valea Prahovei
Unul dintre motivele principale pentru care mulți turiști preferau în ultimii ani să ocolească Poiana Brașov la sfârșit de săptămână, mai ales în perioadele de sezon, era lipsa unei parcări adecvate. Căutarea unui loc de parcare devenea adesea o adevărată aventură, care dura mult și se încheia, de cele mai multe ori, cu parcarea mașinii într-un loc nepermis. Astfel, ziua continua cu gândul stresant că, la întoarcere, șoferul va găsi o amendă pe parbriz.
Lucrurile s-au schimbat începând cu acest weekend, când Primăria Brașov a inaugurat o parcare supraetajată, complet automatizată cu sisteme KADRA, în stațiunea cea mai căutată de pe Valea Prahovei. „Vor fi 434 de locuri de parcare pentru autovehicule, locuri pentru microbuze și autobuze, locuri pentru vehicule ale persoanelor cu handicap și locuri pentru biciclete. Parcarea va oferi toate facilitățile unei parcări moderne. Foarte important este și terminalul de transport, care ne va permite să preluăm turiștii ce își vor lăsa mașinile în această parcare și să îi transportăm cu autobuze de capacitate mică până în stațiune”, a declarat primarul George Scripcaru, prezent la deschiderea oficială.
Parcarea are acces controlat printr-un sistem automat cu bariere. Cele două porți de intrare sunt situate la parter, iar ieșirea se face prin subsol. De asemenea, este dotată cu zonă de acces pietonal, grupuri sanitare, zonă de așteptare la intrare și ieșire, precum și un lift adaptat persoanelor cu dizabilități.
Utilizarea parcării este condiționată de achitarea unei taxe, care poate fi plătită atât la operator, cât și la casa automată pusă la dispoziție de KADRA. Întregul sistem este complet automatizat, inclusiv plata, detecția și stingerea incendiilor, controlul iluminatului și supravegherea video – oferind astfel siguranță deplină pentru vehiculul dumneavoastră.
KADRA oferă soluții complete pentru sistemele automate de parcare. Printre facilitățile disponibile se numără: terminale de intrare și ieșire dotate cu bariere automate, casă automată și/sau casă cu operator pentru plată, computer/server, periferice și software dedicat, acces pe bază de abonament lunar sau tichet unic, plată cash sau cu card, metode de fidelizare a utilizatorilor, zone de parcare gestionate separat în funcție de categoria utilizatorilor, recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare, sistem de ghidare în interiorul parcării și monitorizare video continuă.