3 abordări de mentenanță preventivă a sistemelor automate de acces

Soluțiile de management automat al căilor de acces sunt sisteme tehnice complexe care necesită inspecție și întreținere periodică precum și intervenții specializate la nevoie, altfel nu vor funcționa în parametrii stabiliți.

Dacă, în cazul unui lift de persoane, revizia tehnică periodică asigură buna funcționare a acestuia, îi prelungește durata de viață și reduce riscul de incidente neplăcute sau chiar periculoase, la fel și în cazul sistemelor automate de acces, revizia și mentenanța previn și limitează evenimentele cauzatoare de probleme, diminuând totodată și cheltuielile suplimentare.

Un contract de mentenanță te ajută să îți protejezi investiția făcută, să eficientizezi bugetele operaționale, să ai continuitate în activitate, și să te poți concentra pe dezvoltarea afacerii lăsând întreținerea sistemelor de acces în seama specialiștilor.

Când vorbim de mentenanță, avem în vedere 3 posibile abordări:

  1. Mentenanță preventivă
  2. Mentenanță predictivă
  3. Mentenanță corectivă

Un plan de mentenanță preventivă are drept scop prevenirea defectelor echipamentelor, și menținerea lor în bună funcționare prin înlocuirea componentelor uzate înaintea defectării lor.

În cadrul unei astfel de abordări se fac controale periodice, revizii parțiale și/sau totale cu periodicitatea stabilită de producător și la intervale specificate, incluzând înlocuiri de componente, reglaje, ungeri etc.

3 abordări de mentenanță preventivă a sistemelor automate de acces
3 abordări de mentenanță preventivă a sistemelor automate de acces

Beneficiile unui plan de mentenanță preventivă

  • FuncționalitateFuncționare sigură, în parametri, a echipamentelor;
  • Costuri reduseCosturi mai scăzute cu înlocuirea echipamentelor;
  • Prevenție – Reducerea intervențiilor accidentale neprogramate;
  • Piese de schimbManagement optimizat al inventarului de piese de schimb;
  • Bugetare optimăOptimizarea bugetelor operaționale;
  • Durată de viață prelungită Creșterea ciclului de viață al echipamentelor;

Întreținerea predictivă contribuie la determinarea condiției echipamentelor în funcțiune, în scopul predicției precise a acțiunilor de întreținere. Toate acestea înseamnă importante reduceri ale costurilor față de acțiunile de întreținere de rutină, deoarece se desfășoară în perioada funcționarii echipamentelor, minimizând astfel întreruperile funcțional – operaționale.

Întreținerea corectivă înseamnă intervenție pentru remedierea operativă a defecțiunilor la echipamente aflate în funcțiune. Principalele activități constau în repararea sau înlocuirea, după caz, a pieselor din echipamentele afectate și repunerea acestora în funcțiune.

La KADRA propunem planuri de mentenanță (mentenanță predictivă, mentenanță predictivă, mentenanță corectivă) în funcție de nevoile clientului și garantăm:

  • Realizarea corectă și completă a serviciilor de mentenanță pentru toate sistemele, echipamentele și instalațiile;
  • Eliminarea completă a riscurilor de producere a unor incidente legate de mentenanță neadecvată sau revizii superficiale;
  • Siguranță maximă în funcționare și la parametri optimi operaționali, cu costuri controlate;
  • Servicii Suport 24/7 la nivel național;
  • Servicii de Dispecerat 24/7 la nivel național;
  • Echipe mobile de intervenție tehnică 24/7;
  • Eficientizarea energetică a accesului.

Nu ai găsit ce căutai? Caută mai jos!